Asus Slider - când tastatura vine la pachet

Pe numele său întreg Asus Eee Pad Slider, tableta se vrea a fi sora mai mare a lui Transformer. Ne-am întâlnit în primăvară la Computex 2011 şi singura problemă pe care am observat-o a fost o uşoară dificultate de acţionare a mecanismul slider la deschidere. Producătorul a decis să-l schimbe în ultimul moment şi acum am primit dispozitivul cu un nou mecanism, considerat mai prietenos cu utilizatorul. Vreţi să ştiţi cum s-a descurcat? Citiţi în continuare.

Asus Eee Pad Slider - cu tastatură la pachet

Construcţie

Dacă Asus Transformer este subţire şi uşoară, Eee Pad Slider nu-i calcă pe urme. Tableta este vizibil mai groasă şi mai grea. Dimensiunile şi greutate pot fi însă justificate de prezenţa tastaturii şi-a mecanismului slider. Transformer împreună cu dock-ul cu tastatură rivalizează direct cu un netbook. Două din laturi sunt uşor rotunjite şi oferă o suprafaţă mai mare de susţinere.

Tastatura integrată a lui Asus Slider mi-a adus aminte de cea a netbook-ului minuscul Sony VAIO P. Ea este de tip chiclet şi este destul de potrivită pentru introducerea unor cantităţi mari de text. Va trebui însă să vă descurcaţi fără un restpad, iar pentru click să puneţi direct degetul pe ecran.

Asus Slider - mecanismul deschis

Pe spatele lui Asus Slider găsim un capac cu două segmente colorate diferit. Producătorul a fost nevoit să mute picioruşele de cauciuc de la un capăt pentru a oferi stabilitate tabletei atunci când este desfăcută pe birou. Camera foto are un senzor de 5 MP şi nu dispune de vreo sursă de iluminare.

Cum se deschide tableta? Puţin mai greu la început, însă te obişnuieşti în timp. Trebuie să recunosc faptul că noul mecanism este ceva mai bun decât primul, însă tot nu este foarte prietenos cu utilizatorul obişnuit. Deschiderea lui Asus Slider cu o singură mână necesită multă dexteritate.

La capitolul conectivitate, Eee Pad Slider se situează mai bine decât alte modele de pe piaţă. Ea vine cu un port USB 2.0 la care pot fi ataşate un stick USB ori un mouse. Slotul pentru carduri SD a fost înlocuit cu unul pentru carduri microSD, o alegere puţin controversată ţinând cont de dimensiunile dispozitivului. Conectorul proprietar pe care l-am întâlnit la Transformer este prezent şi aici şi reprezintă singura modalitate prin care poate fi încărcată bateria lui Asus Slider. O ieşire video miniHDMI şi ieşire pentru căşti completează lista porturilor.

Asus Slider - vedere din profil cu portul USB 2.0

Specificaţii

  • Ecran: 10.1", 1280x800, IPS, iluminat cu LED, Gorilla Glass
  • Chipset: Nvidia Tegra 2
  • CPU: 1 GHz, dual core
  • RAM: 1 GB
  • Stocare: 16/32 GB
  • Module: WiFi N, Bluetooth 2.1 + EDR, GPS
  • Conectori: USB 2.0, miniHDMI, audio 3,5 mm
  • Stocare externă: microSD
  • Camere foto: 5 MP spate, 1,3 MP faţă
  • Sistem de operare: Android 3.1
  • Dimensiuni: 273 x 180 x 17,7 mm

Hardware

Din punct de vedere al configuraţiei hardware, majoritatea tabletelor cu Android 3.0 sunt indentice. Avem un chipset Tegra 2 cu procesor dual core la 1 GHz, asistat de 1 GB de memorie RAM. Pe lângă el mai găsim 16 GB sau 32 GB de stocare flash, modul WiFi, modul Bluetooth 2.1, modul GPS, accelerometru, giroscop, senzor de proximitate şi senzor de luminozitate. Un modem 3G va fi oferit la un moment dat. Ecranulde 10.1" are binecunoscutul panou IPS cu 1280x800 pixeli şi este protejat de Gorilla Glass.

Asus Eee Pad Slider - ecranul IPS

Sistemul de operare

În cazul nostru, Asus Slider rulează Android 3.1. Un update la versiunea 3.2 ar putea să vină în viitorul apropiat. Nu are rost să intrăm acum în detalii, deoarece am testat multe tablete cu Android 3.x şi am prezentat de mai multe ori sistemul. Trebuie spus că unele aplicaţii pot bloca sistemul de operare din când în când, însă nu am avut probleme în general. Navigarea pe Internet, rularea unor jocuri şi a unor aplicaţii uzuale este foarte fluentă.

Multimedia

Nvidia şi producătorii de tablete cu Android s-au lăudat dintotdeauna cu dispozitivele pot rula filme full HD fără probleme. Am avut chiar parte de demonstraţii în această privinţă şi am văzut că este posibil să redai cu o tabletă clipuri şi filme full HD pe un LCD TV. Din păcate, vorbim de anumite clipuri, cu anumite codec-uri şi în anumite formate. Nu orice fişier este redat fără probleme. Problema principală este lipsa suportului pentru decodarea hardware H.264. Cu anumite playere, gratuite şi contra cost, pot fi rulate clipuri 720p cu extensie WMV sau MKV. În unele cazuri, redarea nu este foarte fluentă, însă un bitrate mic ajută mult.

Asus Slider - camera foto principală

Camera foto a lui Asus Slider nu se remarcă deloc. Focalizează automat, însă îi lipseşte o sursă de iluminare. Calitatea imaginii este bună doar dacă vrei să-i trimiţi cuiva rapid o poză pe Internet. Ea subliniază faptul că tabletele nu sunt camere foto, aşa cum le place să creadă unor posesori de iPad. Filmarea este posibilă cu Asus Slider la rezoluţia 1280x720, un minut ocupând 60 MB în memorie la calitatea maximă.

Foto exterior Foto interior


Camera frontală este aproape inutilă. Skype nu oferă momentan suport pentru apeluri video. Mai sunt şi alte aplicaţii similare, însă nu se compară cu cea achiziţionată de curând de Microsoft.

Autonomie

Cu o încărcare completă Asus Slider a fost folosită timp de şapte ore. În timpul acesta am navigat pe Internet şi am rulat diverse aplicaţii, înclusiv câteva jocuri 3D. Autonomia la redarea filmelor HD este mai redusă.

Asus Eee Pad Slider - tastatura

Concluzie

Dacă sunteţi în căutarea unei tablete şi folosirea tastaturii este imperativă, atunci Asus Slider s-ar putea să fie pe placul dumneavoastră. Cu ea nu vă complicaţi cu un dock extern sau un suport butucănos. Pe de altă parte, integrarea tastaturii şi a mecanismului slider îşi spun cuvântul la grosime şi greutate.

În România, Asus Slider va fi disponibilă doar cu memorie de 32 GB. Veţi putea alege între carcasa albă şi cea maro, preţul urmând să fie de aproximativ 2.300 lei. Tableta va intra pe piaţă în prima jumătate a lunii octombrie.

Asus Slider - disponibil în octombrie în ţara noastră

Plusuri şi minusuri:

[+] tabletă rapidă cu Android 3.1 şi Nvidia Tegra 2
[+] tastatură uşor de utilizat
[+] port USB 2.0 integrat
[+] autonomie bună
[-] mecanismul slider putea fi mai prietenos
[-] greutate şi grosime peste media tabletelor